• Întărirea efectivelor Batalionului şi competiţia ,,Cupa 1 DECEMBRIE 2017”.

     

     

                                Întărirea efectivelor Batalionului şi competiţia  ,,Cupa 1 DECEMBRIE 2017.

  • FORŢĂ ŞI TENACITATE PE CÂMPUL DE LUPTĂ

                                               FORŢĂ ŞI TENACITATE PE CÂMPUL DE LUPTĂ

  • Festivitatea depunereii juramantului militar la Batalionul 1 Instrucţie OLT, angajament şi maturitate

                     În ziua de 6 mai 2017, începând cu orele 11.00, în faţa Monumentului Recunoştinţei din Piaţa Victoriei, în central municipiului Caracal, a avut loc festivitatea depunerii jurământului militar de către actuala serie de cursanţi, a XXII-a, denumită “REFACEREA FORŢEI”.

  • Săptămâna Mare, flori de Florii şi daruri pentru copii

    Săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti a însemnat pentru personalul şi cursanţii Batalionului 1 Instrucţie “OLT” raportarea la prezent a continuităţii vieţii de zi cu zi, cu particularitatea că aceasta a fost –cu toată multitudinea de activităţi curente- pusă şi în relaţie cu perioada din calendarul creştin pe care o parcurgem în aceste zile: ultima săptămână a Postului Mare.

  • PRIMA ZI DE INSTRUCŢIE, PRIMA ZI DE CĂLIRE

    PRIMA ZI DE INSTRUCŢIE, PRIMA ZI DE CĂLIRE

     

You are here

PERFORMANŢĂ PRIN INSTRUCŢIE, EFORT ŞI DĂRUIRE
Joi, 15/12/2016

Autor: Sg.maj. Volintiru Cătălin

În ziua de 7 decembrie 2016, începând cu orele 09.00, pe platoul din cazarma Batalionului 1 Instrucţie “OLT”-Caracal, în prezenţa întregului personal, a reprezentanţilor  presei militare şi a invitaţilor din familiile unor cadre ale unităţii, au avut loc două activităţi importante pentru această perioadă şi anume:

-prezentarea unor exerciţii demonstrative care să arate nivelul superior al instrucţiei atins la această perioadă de către soldaţii profesionişti aflaţi în modului instrucţiei de specialitate în cadrul unităţii noastre şi recompensarea unor cadre care sau evidenţiat în activitate;

-trecerea în rezervă, după 30 de ani de serviciu militar a doi dintre colegii noştri.

Prima activitate a fost pusă sub egida “Instrucţie şi Dăruire – Efort şi Apreciere” care constituie motto-ul activităţilor din cadrul Batalionului.

Activitatea a debutat cu prezentarea unei teme din cadrul orelor de INSTRUCŢIE DE FRONT, şi anume Mânuirea armamentului de pe loc de către plutonul comandat de Plutonierul – major Secu Cristian. Precizia mişcărilor complexe ce compun exerciţiul, viteza execuţiei şi elaganţa mişcărilor au impresionat asistenţa arătând că instrucţia de front –mult consumatoare de energie fizică şi psihică, adică de sudoare a militarilor- îşi are mereu locul ei în disciplina dar şi  frumuseţea actului de prezentare a militarilor. Ştim toţi că orice proces de instrucţie începe cu ceea ce numin “instrucţie de front”, care începe imediat după prima întânlire (în uniformă şi la…ordin) cu viaţa militară. Aceasta duce, pe lângă armonizarea gesturilor care duc la o frumoasă imagine a grupului de militari sau chuar a unuia singur, la disciplinarea caracterului şi la conştientizarea locului şi lucrului în echipă. Echipă ale cărei rezultate depind de absolut toţi participenţii la actul prezentării militare. O demonstraţie reuşită de “instrucţie de front” şi o defilare “ca la carte” arată tăria militarilor respectivi dar şi …frumuseţea lor. Adică a Armatei. Aceasta au demonstrat acum, la nivel maxim, militarii plutonului comandat de Plutonierul-major Secu Cristian, forţă şi eleganţă.

A urmat apoi prezentarea a două teme din cadrul orelor de EDUCAŢIE FIZICĂ MILITARĂ, şi anume: Lupta corp la corp cu armamentul din dotareşi prezentarea unui moment de “KATA-SHOCHIN”.

Lupta corp la corp cu armamentul din dotare a fost prezentată de către plutonul comandat de Plutonierul adjutant Oprea Marian. Vigoarea mişcărilor, viteza acţiunii (doar trăim într-un ev al..vitezei, iar această caracteristică primează în acţiunea militară, individuală sau de grup) a fost caracteristica aestei demonstraţii. “Scrima cu arma”, cum se numea la începuturile instrucţiei militare moderne româneşti –adică prin vremea Regulamentului Organic- îşi are originea în instrucţia militară din vechime, când luptase ducea cu arme albe, nu de foc ca mai târziu. Chiar şi după apariţia armelor de foc, la consumarea muniţiei sau la pierderea eficenţei acestora (apropierea fizică a inamicului, uzura şi deterioarea ce duceau la lipsa lor operativă, etc), ostaşii treceau la lupta “corp la corp” luptă ăn care voinucul român a fost renumit. În mâinile sale orice par, piatră sau obiecxt deveneas o armă de temut. Şi astăzi, militarii noştri folosesc cu eficienţă arma individuală dotată cu o baionetă formidabilă: simplă şi trainică, asemenea suportului său, pistolul-mitralieră sau puşca semiautomată cu lunetă. În acest act demonstrativ, soldaţii profesioniţti instruiţi de către Plutonierul adjutant Oprea Marian, au arătat vigoare, viteză şi virtute, adică bărbăţie. Numai modelul nou al uniformei pe care o poartă i-a diferenţiat de străbunicii lor care, acum 100 de ani, în luptele aprige de pe fronturile Războiului pentru Întregirea Neamului au opus teribilelor maşini de război imanice, pieptul, voinţa şi baioneta manevrată admitabil. Şi au avut câştig de cauză. Aşa cum, prin demonstraţia de azi, soldaţii profesionişti ai Batalionului nostru, temeinic pregătiţi, au arătat că pot înfrunta, privindu-în în ochi, de la egal la egal pe oricare luptător al orcărei armate.

Momentul demonstraţiei de “KATA SHOCHIN”, prezentat de către Plutonierul major Buşoiu Marian, profesor şi Maestru în arte marţiale, împreună cu două … amazoane, practicante ale acestui sport, aflate acum la instrucţie în cadrul Batalionlui nostru. Cele două luptătoare, care au reprezentat Batalionul la Concursul Naţional Militar de la Buzău din perioada 18-21 noiembrie 2016 unde au obţinut, simplu şi frumos ca ele însele, locurile I (soldatul profesionist Ispas Loredana) şi III (soldatul profesionist Ştef Lenuţa) în clasamentul individual şi locul I în clasamentul pe echipe, împreună cu maestru lor au demonstrat că aceste procedee de luptă îşi au tot mai bine definit locul în pregătirea militarilor noştri. Ferească-sfântul să fi în faţa lor şi să ai un comportament necivilizat…

Tot în cadrul orelor de TRADIŢII ŞI EDUCAŢIE MILITARĂ, soldatul profesionist Ceru Marian, profesor de religie şi istorie la bază –adică luptător cu arma credinţei şi a cuvântului patriotic iar acum luptător cu arma … soldatului- ne-a evocat viaţa Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, care -împreună cu fii Constantin, Şrefan, Radu, Matei şi ginerele său Ianache, Martiri pentru Neamul românesc şi Credinţa creştin-ortodoxă a acestuia- poartă hramul spiritual al Batalionului.  Apoi a cântat, încântând întreaga asistenţă, balada Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, moment epic de mare încărcăură şi vibraţie spirituală.

A urmat apoi recompensarea unor cadre militare, instructori din cadrul Companiilor de Instrucţie şi subofiţeri din Comandamentul unităţii care, prin efort, disciplină şi tenacitate, sau remarcat în activitatea lor care a fost de un mare şi real folos unităţii. Recompensarea a fost făcută de către Comandantul Batalionului, Locotenent-colonelul Marius-Cătălin Bumbac. După muncă urmează recompensa, postulat al activităţii Batalionului. Chiar dacă nu mai este vorba de premierea bănească de pe vremuri (mult apreciată şi care mai rezolva din …greutăţile vieţii) ci de simplă mulţumire adresată de către Comandant -în numele său personal şi al instituţiei pe care o reprezintă şi conduce- din suflet şi cu puternică strângere de mână, camaradereşte- celui care şi-a făcut datoria, aprecierea ridică moralul subordonaţilor. Şi, de ce nu, al Comandantului cu care aceştia fac echipă bună. 

Aşa se face pregătire în cadrul Batalionului 1 Instrucţie “OLT”: instrucţie şi educaţie, eficiente şi trainice.

Întreaga demonstraţie a fost prezentată, pentru ultima dată –şi cu “permisiunea Comandantului”, de specherul consacrat al Batalionului 1Instrucţie şi Garnizoanei Caracal, Plutonierul adjutant principal, Chirea Daniel, responsabil cu relaţiile publice şi Subofiţer de comandă. Vocea sigură –cu care aistenţa era demult obişnuită- nu a trădat din emoţiile pe care le trăia “Principalul”.

A urmat apoi a doua parte a avtivităţii la care toţi –militari şi civili- au participat cu mare atenţie, cu tot frigul duşmănos de afară, anume trecerea în rezervă  a doi dintre militarii cu vechi şi frumoase ştate de activitate : Plutonierul adjutant Stoica Lucian şi Plutonierul adjutant principal Chirea Daniel.

Plutonierul adjutant Stoica Lucian, cu peste trei decenii şi trei ani de viaţă militară în care şi-a servit Patria cu conştinciozitate şi disciplină a adresat –cu vocea amendată de emoţia momentului- câteva frumoase cuvinte care au exprimat mulţumirea sa către comanda şi personalul unităţii in care a trăit o bună parte a vieţii sale de om şi oştean.

A urmat apoi cuvântul Subofiţerului de comandă, Plutonierul adjutant principal Chirea Daniel, care, predând funţia multiplă pe care a dus-o cu eleganţă, fermitate şi profesionalism –fiind pliat pe aceste atribuţiuni- cu emoţie dar cu vocea sigură a adresat Comandantului şi asistenţei, asemenea antevorbitorului său, frumoase cuvinte. Rostite sigur, cum avea obiceiul de speecher consacrat. Dar însoţite de lacrimi care nu a ascultat de ordinul raţiunii: la ultima reprezentaţie, tot ostaş de piatră! “Principalul” a mulţumit tuturor pentru camaraderia de fix treizeci de ani şi o zi dela momentul în care a jurat credinţă Patriei, în special ultimilor camarazi, cu care a împărţit greutăţile şi frumuseţea vieţii militare de peste 15 ani. Asistat de familia sa  -fiul, soldat profesionist chiar în Batalionul nostru, fratele preot şi nepoţii săi care, de mici se văd deja “soldaţi la Caracal”, de colegi şi de către  reprezentanţii presei militare cu care a avut o lungă, rodnică şi frumoasă colaborare- Principalul a vorbit oficial în mijlocul camarazilor pentru ultima dată: la trecerea sa în rezervă. A mulţumit lor şi lui Dumnezeu pentru tot. Şi a încheiat, salutând milităreşte.

Apoi, cei doi militari rezervişti au pornit tinereşte (Principalul chiar fiind profesor de sport, căluşar şi vânător pasionat) spre viaţa de pensionar. Pe care sperăm că o prindem toţi, lungă (vrem peste cinci decenii, spre disperarea …  statisticienilor) şi bogaţi în sănătate şi nepoţi frumoşi. Prin trecerea acestor doi colegi în rezervă, la încheierea mandatului de militari-activi în serviciul Patriei, au văzut –pedagogic- şi noii soldaţi profesionişti care este drumul lor în carieră: după ani de efort, dăruire şi perseverenţă, urmează pensionarea.

Şi aceasta tot ca o lecţie în cadrul pregătirii lor pentru viaţa militară, predată personal de cei doi colegi inimoşi din Batalionul 1 Instrucţie “OLT” de la Caracal.