• Întărirea efectivelor Batalionului şi competiţia ,,Cupa 1 DECEMBRIE 2017”.

     

     

                                Întărirea efectivelor Batalionului şi competiţia  ,,Cupa 1 DECEMBRIE 2017.

  • FORŢĂ ŞI TENACITATE PE CÂMPUL DE LUPTĂ

                                               FORŢĂ ŞI TENACITATE PE CÂMPUL DE LUPTĂ

  • Festivitatea depunereii juramantului militar la Batalionul 1 Instrucţie OLT, angajament şi maturitate

                     În ziua de 6 mai 2017, începând cu orele 11.00, în faţa Monumentului Recunoştinţei din Piaţa Victoriei, în central municipiului Caracal, a avut loc festivitatea depunerii jurământului militar de către actuala serie de cursanţi, a XXII-a, denumită “REFACEREA FORŢEI”.

  • Săptămâna Mare, flori de Florii şi daruri pentru copii

    Săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti a însemnat pentru personalul şi cursanţii Batalionului 1 Instrucţie “OLT” raportarea la prezent a continuităţii vieţii de zi cu zi, cu particularitatea că aceasta a fost –cu toată multitudinea de activităţi curente- pusă şi în relaţie cu perioada din calendarul creştin pe care o parcurgem în aceste zile: ultima săptămână a Postului Mare.

  • PRIMA ZI DE INSTRUCŢIE, PRIMA ZI DE CĂLIRE

    PRIMA ZI DE INSTRUCŢIE, PRIMA ZI DE CĂLIRE

     

You are here

APEL GENERAL, Citire mesaje Şef S.M.F.T. şi Avansări soldaţi profesionişti
Marţi, 03/05/2016

Autor: Plt.adj.pr. Chirea Daniel

           În ziua de 29.04.2016 pe platoul unităţii s-a desfăşurat „APELUL GENERAL” cu ocazia Zilei Infanteriei Române, activitate prinsă în planul cu principalele activităţi.

         Totodată cu acest prilej au fost citite mesajele Şefului Statului Major al Forţelor Terestre cu ocazia Zilei Infanteriei Române, Zilei Logisticii Militare şi Zilei Cooperării Civili-Militari (CIMIC).

        De asemenea au fost avansaţi la gradul de fruntaş, soldaţii din subunitatea de pază care au  îndeplinit condiţiile conform legii 384/2006, Statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.

       În final, comandantul Batalionului 1 Instrucţie „Olt”, dl. Locotenent colonel Marius Cătălin BUMBAC, a urat întregului personal cu ocazia sărbătoririi Sfintelor Sărbători de Paşti, sănătate, împliniri profesionale şi personale şi sărbători fericite alături de cei dragi.